la-Giurgiu.ro     


Fondat 2012     |                     Site dedicat informarii giurgiuvenilor.                   |     


Acasa  |  Social  |  Politic  |  Economic  |  Legislatie  Sanatate  |  Medicina  |  Sport  |  Divertisment  |  Anunturi  |  Utile  |  Forum  |  Mall  |  Contact

Bradoșii din casa bunicii, pregătiți de Sfinții 40 de Mucenici de Sevastia

Agerpres

 

În ziua de 9 martie, de Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia, gospodinele din județul Giurgiu pregătesc mucenici sau bradoși, varietatea formelor și a modurilor de preparare diferă la o localitate la alta și chiar de la o gospodină la alta în funcție de preferințele celor pentru care au fost pregătiți, în multe localități fiind organizate chiar festivaluri dedicate bradoșilor.

Astfel, gospodinele din județ pregătesc bradoși din aluat ca de cozonac pe care îl pun la copt în tăvi după ce l-au rulat în forma cifrei opt ce semnifică infinitul, nașterea și renașterea, iar după ce i-au scos din cuptor îi însiropează cu miere și presară nucă pe deasupra și sunt gata de împărțit.

Alte gospodine fac un aluat ca de pâine căruia îi dau forma unui prunc nou-născut înfășat și căruia îi fac ochi gură și nas, tot pentru semnificația nașterii și în amintirea celor 40 de mucenici a căror poveste este spusă chiar de preoții satului. După ce sunt copți la cuptor, acești bradoși sunt unși cu puțin ulei sau cu ou și sunt gata pentru a fi consumați.

Cele mai multe gospodine pregătesc bradoși mărunți din aluat de făină cu drojdie pe care îi prepară în casă sau îi găsesc pregătiți în comerț. Acești mici mucenici de aproape doi centimetri lungime păstrează forma cifrei opt și se pun la fiert în apă fierbinte, după care se adaugă nucă pisată, zahăr, cacao, scorțișoară, esență de rom și zahăr vanilat după gust și sunt gata de consumat.

Copiii preferă în special bradoșii din cocă trecuți prin sirop de miere, care au o rețeta de pregătire mai aparte. Pentru aluat se folosesc: un kilogram de făină, aproape o jumătate de pachet de unt sau de margarină, respectiv aproape o sută de grame, două-trei linguri de ulei, 150 de grame de zahăr, o jumătate de cub mic de drojdie, coajă rasă de la o lămâie și câteva pliculețe de zahăr vanilat.

Se dizolvă drojdia într-o jumătate de cană de apă caldă, se adaugă o linguriță de zahăr, două linguri de făină și se lasă maiaua să crească timp de zece minute. În acest timp se topește margarina cu uleiul, iar într-un alt vas se fierbe o cană de apă cu zahărul, vanilia și coaja rasă de la lămâie.

Se lasă să se răcească, iar după ce s-a dospit maiaua, se toarnă peste făină și începeți a frământa aluatul peste care se toarnă pe rând siropul cu zahăr și margarina topită. După ce aluatul nu se mai lipește de mâini, se lasă la crescut o oră.

În acest timp se pregătește umplutura din miere, zahăr și esență de portocale. Nuca se prăjește la cuptor și se macină. După ce a crescut aluatul se împarte în părți egale și fiecare parte se întinde cu făcălețul până se obține o foaie îngustă. Pe această foaie se pun câteva linguri din compoziția de umplutură de miere, zahăr, nucă, și se rulează în forma de opt ceea ce presupune și o anumită tehnică, însă fiecare gospodină va găsi soluția de a da aluatului forma cifrei opt sau a infinitului.

Toți mucenicii astfel formați se pun într-o tavă care a fost unsă cu ulei, se mai lasă câteva minute să se odihnească după care se bagă la cuptor timp de aproximativ o jumătate de oră. După ce au fost scoși de la cuptor și s-au răcit puțin, se toarnă peste ei sirop de miere cu zahăr și esență de portocală și la final se presară nucă prăjită după pofta fiecăruia. Bradoșii astfel obținuți sunt cu adevărat bradoși din povestea bunicilor de la țară.

La Giurgiu se mai organizează la căminele culturale, și într-un timp se mai organiza chiar la Muzeul Județean, un festival al bradoșilor. În această zi fiecare gospodină așterne pe ștergare artizanale cusute de mână bradoșii pregătiți în casă, care sunt însoțiți de nuci, mere și vin rece în căni de lut. Toate aceste produse se împart apoi cu gândul la cei dragi care numai sunt printre noi.

Potrivit povestirilor religioase, cei 40 de mucenici din Sevastia erau soldați creștini, aflați în slujba împăratului roman Licinius. Trei dintre ei, Chirion, Candid și Domnos erau foarte pricepuți în studiul Scripturilor. În anul 320, aflând despre credința lor, Agricolae, guvernatorul Armeniei, i-a silit să se închine idolilor. Refuzând, au fost întemnițați și timp de 8 zile bătuți cu pietre și ademeniți cu daruri. În cele din urmă, guvernatorul i-a condamnat la moarte prin înghețare în lacul Sevastiei. Unul din cei 40 a cedat și a ieșit din lac, dar a murit pe loc.

În acea noapte s-au petrecut mari minuni: apa lacului s-a încălzit, gheața s-a topit și 40 de cununi strălucitoare au pogorât asupra mucenicilor. În zori, au fost scoși vii din lac, li s-au zdrobit fluierele picioarelor și au fost lăsați să-și dea sufletele. Rămășițele lor au fost arse, iar cenușa aruncată în lac. Moaștele lor au fost răspândite la diverse biserici din spațiul ortodox.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

 


laAnunt.ro |eMedic.ro     |     LaMedic.ro     |     laExecutareSilita.ro     |     laHotel.ro     |     laZiar.ro     |     la-Facultate.ro     |     la-Firma.ro     |     la-Mall.ro     |     la-Masa.ro     |     la-Televizor.ro     |     Spune-ti parerea.ro

la-Romania.ro     |     la-AlbaIulia.ro     |     la-Alexandria.ro     |     la-Arad.ro     |     la-Bacau.ro     |     la-BaiaMare.ro     |     la-Balti.ro     |     la-Barlad.ro | la-Bistrita.ro     |     la-Botosani.ro     |     la-Braila.ro     |     la-Brasov.ro     |     la-Bucuresti.ro     |     la-Buzau.ro     |     la-Calarasi.ro     |     la-Chisinau.ro     |     la-ClujNapoca.ro     |     la-Constanta.ro     |     la-Craiova.ro     |     la-Deva.ro     |     la-DrobetaTurnuSeverin.ro     |     la-Focsani.ro     |     la-Galati.ro     |     la-Hunedoara.ro|la-Iasi.ro     |     la-Medias.ro |la-MiercureaCiuc.ro     |     la-Onesti.ro | la-Oradea.ro     |     la-PiatraNeamt.ro     |     la-Pitesti.ro     |     la-Ploiesti.ro     |     la-RamnicuSarat.ro|la-RamnicuValcea.ro     |     la-Resita.ro     |     la-Roman.ro | la-SatuMare.ro     |     la-SfantuGheorghe.ro     |     la-Sibiu.ro     |     la-Slatina.ro     |     la-Slobozia.ro     |     la-Suceava.ro     |     la-Targoviste.ro     |     la-TarguJiu.ro     |     la-TarguMures.ro     |     la-Timisoara.ro     |     la-Tulcea.ro     |     la-Turda.ro | la-Vaslui.ro     |     la-Zalau.ro

eSante.ro     |     Journaux.ro     |     laTele.ro     |     Magasins.ro     |     Medecin.ro     |     Universites.ro

©2015